SATUL CU PICTURI MURALE GURYONGPO

Pe țărmul din Guryongpo, în Pohang, provincia Gyeongsang de Nord, trăia o mică haenyeo drăguță pe nume Soeun.

Soeun iubea nespus acest sat plin de mirosul mării.

Auzind valurile care se spărgeau, inima îi tresărea, iar privitul mării îi aducea un zâmbet pe chip.

Bunica lui Soeun era cea mai faimoasă haenyeo din sat.

Deși acum are peste o sută de ani și a încetat să se mai scufunde, ea a petrecut mai mult timp cu marea decât oricine altcineva.

Bunica o ținea pe Soeun de mână și o învăța numele fiecărei creaturi marine.

Bunica spunea mereu astfel de povești despre mare. Datorită ei, Soeun s-a împrietenit ușor cu oceanul.

Soeun era cunoscută în tot satul ca un copil plin de viață.
Deși era încă mică, nu se temea de apă, iar ochii ei străluceau ca stelele ori de câte ori auzea povești despre mare.

Dar, adânc în inima lui Soeun, exista mereu o curiozitate neelucidată.

Era din cauza legendei pe care bătrânii satului se adunau să o spună în nopțile când briza mării se potolea și lumina lunii strălucea.

"Cu mult timp în urmă, într-o zi furtunoasă, zece dragoni au încercat să se înalțe la cer din marea din fața noastră.
Dar unul s-a prăbușit înapoi în ocean și doar nouă au ajuns la cer.
De aceea satul nostru a ajuns să fie cunoscut sub numele de Guryongpo, Portul celor Nouă Dragoni.
După ce dragonii s-au înălțat și furtuna s-a potolit, un curcubeu frumos s-a întins pe cer."

Adulții spuneau această legendă ca și cum ar fi fost ceva cu care să se laude, dar pentru Soeun, suna ca o poveste misterioasă, ca un vis.

Așa că Soeun murmura adesea pentru sine.

„De ce s-a scufundat un dragon înapoi în mare?
Ar putea exista un motiv?”

Apoi, într-o zi, o furtună violentă a făcut ravagii, exact ca în ziua din legendă.
Tunetele au bubuit și fulgerele au strălucit toată noaptea.

A doua zi dimineață, ploaia s-a oprit. Lumina caldă a soarelui a străpuns norii, iar un curcubeu frumos a strălucit deasupra mării.

În momentul în care a văzut curcubeul, pașii lui Soeun au purtat-o spre mare.

„Marea trebuie să fie cristalină acum!”
Cu inima tremurândă, a tras aer în piept și s-a aruncat în ocean.

În timp ce înota prin apă, o rază de lumină i-a atras atenția printre valuri.

Înotând mai aproape, Soeun a văzut ceva strălucind slab.
Nu era o scoică sau un coral colorat, ci o mărgea mare, în formă de ou.

Ce este asta? Arată ca o piatră, dar și ca o perlă uriașă!'
Mărgeaua mare avea o nuanță albăstruie și, când i-a atins vârful degetelor, o energie caldă a curs prin ea.

Punând cu grijă mărgeaua în plasă, inima lui Soeun bătea cu putere.

Ținând plasa strâns pentru a nu pierde mărgeaua, a ieșit la suprafață.

Soeun era cunoscută în tot satul

ca un copil plin de viață.
Deși încă mică, nu se temea de apă,
iar ochii ei străluceau ca stelele

ori de câte ori auzea povești despre mare.

Dar adânc în inima lui Soeun,
exista întotdeauna o curiozitate neelucidată.

În nopțile când briza mării se potolea

și lumina lunii strălucea,
era din cauza legendei pe care bătrânii satului

se adunau să o spună.

"Cu mult timp în urmă, într-o zi furtunoasă, zece dragoni
au încercat să se înalțe la cer din marea din fața noastră.
Dar unul s-a prăbușit înapoi în mare,
și doar nouă s-au înălțat la cer.
De aceea satul a ajuns să fie numit

Portul celor Nouă Dragoni, Guryongpo.
După ce dragonii s-au înălțat și furtuna s-a potolit,
un curcubeu frumos s-a arcuit pe cer."

Adulții spuneau acea legendă

ca și cum ar fi fost ceva de care să fie mândri,
dar pentru Soeun, suna ca nimic mai mult decât

o poveste onirică și misterioasă.

Așa că Soeun murmura adesea pentru sine.

„De ce s-a scufundat un dragon înapoi în mare?
Ar putea exista un motiv?”

Și apoi, adunându-și curajul, s-a aruncat în mare!

Primul care s-a apropiat de Soeun a fost un pește-lună.

Legănându-și corpul lat și plat în timp ce plutea agale, peștele-lună și-a deschis gura încet, ca un înțelept al mării.

„Bună, mică Haenyeo?”
„Oh, este un pește-lună.”

„Guryong mi-a spus în vis să te ajut, așa că am ieșit la suprafață.”
„Și eu trebuie să-l întâlnesc pe Guryong. Mă poți ajuta?”

Peștele-lună a clipit din ochii săi mari și a dat din cap.

„Noi, prietenii mării, nu putem ajuta oamenii pur și simplu. Doar dacă rezolvi ceea ce îți dăm, te putem ajuta. Pentru a ajunge la Guryong, trebuie să treci prin acea poartă de stâncă. Vrei să încerci?”
„Desigur! Trebuie neapărat să merg.”

Soeun s-a apropiat de poarta de stâncă, ghidată de peștele-lună.
Aceste cuvinte erau sculptate în poarta de stâncă.

<”Care este numele internațional al peștelui-lună?”>

După ce a trecut prin poarta de stâncă,

cărarea s-a despărțit în două.

Una ducea într-o pădure adâncă și întunecată de alge,

în timp ce cealaltă era blocată de o încuietoare robustă în formă de scoică.

Ezitând încotro să o ia,

Soeun a citit semnul de la bifurcație.

Pe el era scrisă o ghicitoare.

<„Când vine iarna, cine suntem noi cei care primim haine noi și nume noi?”>

Soeun a privit intens semnul și și-a înclinat capul.

„Hainele se schimbă iarna? Ce naiba înseamnă asta?”

Chiar atunci, un val argintiu s-a repezit spre ea.

Sute de heringi s-au învârtit în jurul lui Soeun,

cu cozile fluturând.

Heringul cu urechi lungi din față a rânjit și a șoptit.

„Micuță Haenyeo, ce te frământă?”

Soeun a înotat mult timp până când calea argintie a dispărut.
Apoi a apărut un sat plin de abalone și alge marine.

O abalonă și-a scos cu prudență capul din cochilie.

„Soeun, te-am așteptat. Guryong ne-a spus.”
„Corect! Am venit să mă întâlnesc cu Guryong.”

„Atunci trebuie să treci prin acest sat.
Dar nu poți pur și simplu să treci pe jos.
Doar oamenii care cunosc cu adevărat marea pot trece prin satul nostru.
Acum, vrei să rezolvi o ghicitoare?”
„Desigur!”

Abalona a vorbit rar, în ritmul valurilor.

„Mă prind strâns de stânci pentru a trăi.
Dar ce unealtă este folosită pentru a ne desprinde?”

Cât de adânc coborâse?
Deodată, valurile oceanului au început să se învârtă ca un vârtej.

„Ah!”

Soeun s-a agățat strâns de plasa de pescuit,
dar curentul puternic a luat-o pe sus, iar puterile îi slăbeau.

Atunci s-a întâmplat.
Un braț lung și moale a alunecat spre ea și a îmbrățișat-o ușor pe Soeun.
Era caracatița cu urechi lungi, care se ascundea ca o stâncă.
Dezvăluindu-și încet corpul purpuriu, caracatița a vorbit cu o voce joasă și blândă.

„Mică Haenyeo, ești bine?

Acela a fost un vârtej în mare care aproape că te-a înghițit adineauri.”
„Îți mulțumesc mult, Caracatiță.
Dacă nu erai tu, aș fi dat de bucluc.”

„Chiar așa? Și eu vreau să-l văd pe Guryong cât mai repede.”
„Atunci, mai întâi, trebuie să scăpăm din acest loc ca un labirint.
Doar așa putem ajunge acolo unde nu sunt vârtejuri.
Dacă ai încredere în mine, vii cu mine?”

Caracatița și-a întins unul dintre brațele sale lungi spre Soeun.

Soeun a ezitat o clipă,

apoi a apucat ferm brațul moale al caracatiței.

„Acum, ține-te bine.
Ca să-l întâlnim pe Guryong, trebuie să mergem la peșteră.
Te voi duce eu acolo.”

Și astfel, ținându-se de mână,

cei doi au înotat prin labirint spre peșteră.

În cele din urmă, am ajuns la peștera albastră

unde locuia Guryong.
În interiorul peșterii, era orbitor

de parcă stelele s-ar fi revărsat,

iar scoicile și coralii se agățau de fiecare perete,

făcând-o la fel de magnifică precum un palat de bijuterii.

Pe măsură ce Soeun a ezitat pentru scurt timp la intrare,

o umbră mare a căzut în fața ei.
Era balena, gardianul peșterii.

"Ai muncit din greu să ajungi până aici,
mică Haenyeo. Eu sunt balena care păzește această peșteră."

Vocea balenei era profundă și blândă.
Și a răsunat.

„Atunci, unde ar putea fi Guryong?
Am adus perla care îndeplinește dorințe.”

Balena a zâmbit, privind perla.

„Îl poți întâlni pe Guryong

în cea mai adâncă parte a acestei peșteri. Urmează-mă.”

Soeun s-a simțit puțin speriată de peștera întunecată și vastă.

Chiar când a ezitat să intre mai adânc,

valurile s-au unduit și a auzit pe cineva apropiindu-se.

„Cum ai ajuns aici?”

Întorcându-se, a văzut un pește-soare, un hering,

o abalone și o caracatiță grăbindu-se spre ea.